Faithlife Sermons

Cand dai de greu incredete in Dzeu_july 08

Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 37 views
Notes & Transcripts

Intro: povestea Annettei Newcomb

In Noiembrie 1995 am fost diagnosticata cu cancer. Mi s-a spus ca aveam o tumoare in piept de marimea unui grapefruit. As vrea sa o iau insa de la inceput ca sa intelegeti imprejurarile in care ma gaseam atunci. In 1995 eu si sotul meu eram casatoriti de 10 ani. Aveam 3 baieti in varsta de 8 si 6 ani, si unul de 10 luni. In ultimii 8 din cei 10 ani cat am fost casatoriti, eu si sotul meu am avut partea noastra de incercari si stress. Primul nostru copil s-a nascut cu sase saptamani prematur si atat el cat si eu era sa murim la nastere. In urmatorii 8 ani am suferit foarte multe pierderi: a doua sarcina s-a sfarsit cu un avort spontan; ne-am pierdut locul de munca de mai multe ori; ne-am pierdut casa din cauza lipsei de bani; si ... tatal sotului meu a murit pe neasteptate. Parca de fiecare data cand credeam ca in sfarsit o sa putem sa rasuflam linistiti, aparea o noua criza.

Dar sa ne intoarcem la camera de urgenta a Centrului Medical Eisenhower, in ziua de Noiembrie din anul 1995. I-am trimis pe copii mai mari la scoala, am pregatit o gentuta cu scutece pentru cel mic, si am plecat la spital. Am parcat masina in primul loc de parcare de langa camera de urgenta si, pentru ca eu aveam dureri in piept, mi-au facut o radiografie. Bineinteles ca la radiografie a iesit o tumoare uriasa. Asa ca doctorul a cerut o noua radiografie, zicand ca prima nu a fost clara. Apoi a venit din nou si a zis ca la radiografie apare ceva, asa ca ar vrea sa fac si o tomografie, ceea ce am si facut. Toate aceste teste au durat cateva ore. Eu incepusem sa ma enervez, pentru ca am crezut ca am si un atac de panica, si ca ar fi trebuit sa-mi dea o injectie si sa ma trimita acasa. In tot acest timp, sotul meu era in sala de asteptare impreuna cu bebelusul nostru de 10 luni. In cele din urma, pe la 2.30 dupa-masa (in conditiile in care sosisem acolo pe la 8.30 dimineata) i-am spus sotului sa-l ia pe micut si sa plece ca sa ii ia pe baieti de la scoala, urmand ca sa il sun eu cand terminam la spital. Acum urmeaza partea greau de crezut, dar este adevarul gol golut. Sotul meu a strans totul si s-a dus la masina ...ca sa descopere ...ca masina nu mai era acolo. Cand s-a intors si mi-a spus, primul meu gand a fost ca poate am parcat prea mult timp acolo si ca ne remorcasera masina. Dar el mi-a spus ca nu era asa...era sticla sparta pe jos si deci masina fusese furata, desi o parcasem in primul loc de langa intrare, la nu mai mult de 5 metri de usa langa care patrula un gardian! Nu ne venea sa credem! Ba mai mult, capac la toate, scaunul copilasului era in masina, si pentru ca nu am vrut sa am grija posetei cat timp eram in spital, bagasem poseta sub scaunul copilului. Bineinteles ca in poseta aveam permisul de conducere, cartile de credit, carnetul de cecuri si alte lucruri…Asa ca in urmatoarele saptamani nu a trebuit sa ne ocupam numai de problemele mele de sanatate, ci, a trebuit sa dam si declaratii la politie, sa anulam cardurile de credit pentru ca cineva incerca sa ni le foloseasca si asa mai departe…parea ca suntem loviti din toate partile…

Cu siguranta fiecare din noi ne putem idetifica mai mult sau mai putin cu aceasta credincioasa din America. Fiecare avem povestirea noastra de spus... gandeste-te putin chiar acum la greutati prin are ai trecut... care ar fi lucurile pe care le-ai descrie daca ar fi sa ne spui povestea ta de-aici de la microfon sau s-o spui persoanei de langa tine? ......

...poate chiar in prezent treci prin momente grele. Treci dintr-o incercare intr-alta, si simti ca problemele nu se mai termina... esti lovit din toate partile la fel ca si Annette Newcomb despre care v-am citit.

Cum reactionam in mijlocul incercarilor? Cum reactionam cand suntem coplesiti de probleme?

Mesajul pe care vreau sa ti-l aduc astazi din Cuvantul lui Dumnezeu este ca in mijlocul incercarilor sa te increzi in Domnul... IN MIJLOCUL INCERCARILOR INCREDE-TE IN DOMNUL! ...cand dai de greu, increde-te in Dumnezeu!

Aceasta este invatatura de baza pe care o desprind din experienta imparatului David pe care am citit-o in psalmul 3. Vom privi impreuna mai atent la acest psalm si mesajul meu va avea 3 parti: problema, solutie si aplicatie.

è PROBLEMA este ca suntem adesea coplesiti de incercari. Acest adevar este foarte usor de observat in text: Adesea suntem coplesiti de greutati.

Care a fost experienta lui David?

Psa 3:1 (Un psalm al lui David, făcut cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom.) – acest episod este relatat in 2 Samuel 15-18

Gandeste-te la cel mai viteaz imparat al lui Israel, un razboinic neinfircat inca din tineretea lui cand a avut curajul sa-l infrunte pe uriasul Goliat… gandeste-te ca acest imparta fuge din capitatla- din Ierusalim, pentru ca fiul sau Absalom se rasculase impotriva sa si se proclamase singur imparat. Imagineazati-l pe David destul de inaintat in varsta, prasind casa regala cu toti servitorii sai si urcand dealul maslinilor plangand si cu capul acoperit (in semn de jale)… "mergea cu picioarele goale" ne spune Scriptura in 2 Sam 15:30 "si toti cei ce erau cu el si-au acoperit capul si urcau plangand"

Ce stari sufletesti crezi ca l-au incercat pe David in acele momente?

Ma gadesc la:  nesiguranta… tradare… (poate) frica… acuzare… persecutie… si cu sigur. durere… si cred ca i-a fost incercat si increderea in Dumnezeu...

David ajunge in situatia respectiva sa spuna:

Doamne, ce mulţi sînt vrăjmaşii mei! Imi place cum aduce David problema inaintea Domnului... ii spune si detaliile (chiar daca Domnul oricum le stia)... David se roaga. Intreg psalmul este o rugaciune de-a sa: Ce mulţime se scoală împotriva mea!  continua David.

Psa 3:2 Cît de mulţi zic despre mine: ,,Nu mai este scăpare (sau un mai este salvare) pentru el la Dumnezeu!"

…Parca ii aud pe unii zicand: Nu te mai salveaza Dzeu de data asta, imparate! Pentru ca ai ucis si-ai comis adulter, te judeca Dumnezeu! Ai pacatuit, asa ca Dzeu iti i-a imparatia di-o da altuia! Ai pacatuit, de-aia vin nenorocirile peste tine!

Ce-ai face daca ai fi in locul lui David? Ti-ai mai pastra increderea in Dzeu?

Si-atunci ca si acum omenii de multe ori se gandesc ca nenorocirile vin peste un om din cauza pacatului. E drept ca pacatul are consecinte tragice si ca toate nenorocirile au intrat in lume odata cu caderea omului in pacat, dar asta nu inseamna ca toate problemele din viata ta vin peste tine datorita faptului ca traiesti in pacat. NU toate problemele din viata ta vin peste tine datorita faptului ca traiesti in pacat. Iov nu traia in pacat cand au venit incercarile peste el... nici orbul din nastere din Evanghelii nu se nascuse orb nici din cauza pacatului lui si nici a parintilor lui... ci ca sa se arate slava lui Dumnezeu in viata lui.

Adesea incercarile vin peste noi ca sa ne incerce si sa ne formeze credinta... e drept insa ca de multe ori ne simtim coplesiti...   in versetul 6 David se refera la armata numeroasa a lui Absalom si vorbeste despre "zecile de mii de popoare, cari [il] împresoară din toate părţile.... si pe noi ne pot impresura din toate partile... nu armatele lui Absalom ci incercarile!

è asta e problema, ca adesea suntem coplesiti de incercari, care e SOLUTIA? Solutia este ca in mijlocul incercarilor Domnul e taria noastra. In mijlocul incercarilor El e salvarea noastra. Cand dam de greu, Domnul e scaparea noastra.

In versetul 3 David spune:

Psa 3:3 Dar, Tu, Domane, ... Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Cat de personal se adreseaza David lui Dumnezeu... cand oamenii rai ii spusesera ca nu are scapare la Dumnezeu (in v2) ei vorbesc despre Dzeu folosind termenul general de Dzeu... asa cum oricine poate face referire la Dumnezeu...insa David i se adreseaza Domnului folosinu-I Numele sau cel mai personal revelat poporului Israel: numele de Iahve/ Iehova

David il cunoaste pe Dumnezeu in mod personal...

-  Il cunoaste ca si scut al sau  - intr-un moment in care era lipsit de aparare

-  il cunoaste ca si slava a sa – intr-un moment in care era lipsit de slava/ de onoare in fata oamenilor

-  il cunoaste ca si Cel care ii inalta capul – intr-un moment in care avea capul plecat de jale si dispret

-  il cunoaste ca si sprijin al sau (v.5)– intr-un moment in care era lipsit de sprijin din partea oamenilor

à tu cum il cunosti pe Dzeu in mijlocul incercarilor? Sub ce nume? Care parte a caracterului sau?

(incearca odata sa scri pe o bucata de hartie ce este Domnul pentru tine in mijlocul necazurilor...)

David continua...

Psa 3:4 Eu strig cu glasul meu către Domnul... si imediat David scrie:  şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfînt.  Nu-i asa ca propozitiile astea 2 nu sunt intodeauna asa de aproape in timp precum sunt si pe hartie? Nu-i asa ca uneori am putea spune: "eu strig cu glasul meu catre Domnul, si... tacere... Eu strig cu glasul meu catre Domnul, si ...parca nu se intampla nimic. Nu-i asa ca deseori raspunsul nu vine imediat? TOTUSI, David spune Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfînt. David prezinta o certitudine aici.

Psa 3:5 Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăş, căci Domnul este sprijinul meu.

Atunci cand David era coplesit de greutati, el ramane aproape de Dumnezeu si-l cunoaste in mod personal in mijlocul incercarilor. Vorbeste cu Domnul. Isi spune problemele... ii spune detaliile problemelor si ... isi pune incredera in El: Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăş este fraza care mie imi sugereaza cel mai mult starea te incredere totala si abandonare in bratele Domnului. Cum sa te culci, s-adormi in pace cand te urmaresc sutele de oameni ai celui care ti-a uzurpat tronul?

In mijlocul problemelor David striga la Domnul:

Psa 3:7 Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei, şi zdrobeşti dinţii celor răi. De parca dusmanii lui David ar fi fost niste animale de prada a caror putere sta in dintii lor... astfel David se roaga ca Domnul sa zdrobeasca puterea dusmanilor sai.

Psa 3:8 La Domnul este scăparea: binecuvîntarea Ta să fie peste poporul Tău.

Iata aici clar solutia pe care a experimentat-o David in mijlocul incercarilor: La Domnul este scaparea. In mijlocul incercarilor, Domnul este taria/ El este scaparea noastra!

Am vazut impreuna o problema– ca suntem adesea complesiti de incercari.

Am vazut si o solutie – ca in mijlocul incercarilor, Domnul e taria noastra.

Care este aplicatia? Cum aplicam mai concret adevarurile acestea la viata noastra?

Vreau sa clarific un lucru. Uneori credem ca incercarea credintei noastre se refera numai la persecutii severe sau martiraj. E drept ca acestea sunt incercari prin excelenta... Dar cred totusi ca incercarile sunt mult mai diversificate... cred ca incercarile sunt reprezentate de orice eveniment mai mic sau mai mare care iti incearca credinta... fie ti s-ambolnavit cinveva drag de cancer, fie ti-a murit bateria la masina si nu sti daca o sa ai bani s-o inlocuiesti... daca increderea ta in Dzeu este incercata atunci treci printr-o incercare.  

 

Cand esti asaltat de incercari, increde-te in Dumnezeu!

à Poate chiar primesti vestea ca cineva drag sau cunoscut are cancer, sau alta boala grea. Si vestea asta te-ndurereaza, te da peste cap... te umple de neliniste. Simiti ca a cazut cerul pe tine... nu sti de ce sa te agati. Iti vine sa te manii pe Dumnezeu ca a ingaduit asa ceva... Mesajul meu pentru tine este sa te agati tare de Domnul Dumnezeu! Increde-te in Dumnezeu cand esti in mijocul incercarilor! Nu-ti spun sa nu apelezi la doctori sau medicamente... dar te incurajez sa-ti pui increderea nu in doctori sau medicamente... ci in Domnul!

à Ai nevoie disperata de un servici, ai aplicat la o sumedenie de joburi si n-ai primit nici un raspuns. La inceput ti-e mai usor... mai tragi nadejde, dar cu cat trece mai mult timp cu atat incepe sa-ti fie mai incercata credinta. De ce nu ma suna nimeni? Oare Domnul nu stie cat de mare nevoie am de un job? Cand esti in mijlocul incercarilor, increde-te in Dumnezeu! Nu-ti spun neaparat doar sa stai cu mainile in san si sa nu faci nimic... dar nu-ti pune increderea in cele din urma nici in cunostintele tale, nici in mastere, nici in experienta, ci in Domnul!

à nu-ti merge afacerea... nu inchei contractele pe care ai vrea sa le inchei... pierzi bani... nu sti cum o sa te descurci luna viitoare... intri in datorii. Da-mi voie sa-ti spun: sigur incepe sa-ti fie incercata incredera ta in Dumnezeu. Poate vrei sa faci mai multe credite, poate vrei sa apelezi la altii sa te-ajute... nu-ti spun ca e gresit... dar in mijlocul unei asemenea incercari, orice mijloace ai folosi, pune-ti incredera in Domnul!

à poate cel mai incercati suntem (si poate asta ni se aplica mai mult noua tinerilor), suntem tare incercati atunci cand nu numai ca ne lovim de probleme, dar si pe un fond mai mare, viata parca nu se leaga... nu ni se contureaza clar o directie... nu stim exact incotro ne indreptam... nu-ti gasesti o cariera implinitoare... nu-ti gasesti un partener de viata... si pe langa lucrurile astea majore mai vin si incercarile obisnuite... n-ai bani de chirie, iti pierzi cheile, un coleg te jigneste si lista poate continua... continu-o tu in mintea ta..

Mesajult pe care ti-l aduc astazi din Cuvantul lui Dumnezeu este ca in mijlocul incercarilor, oricat de mari ar fi ele, sa continui sa te increzi in Dumnezeu pentru ca numai El este scaparea ta. Odata si-odata vei spune si tu la fel ca David: La Domnul este scăparea!

Ascultati cum se incheie povestirea lui Annette Newcomb din care v-am citit in introducerea mesajului meu: 

Anul trecut in iunie se implinesc 5 ani de cand traiesc cu cancer in corpul meu, ceea ce e un prag important. Pot sa spun cu sinceritate ca sunt recunoscatoare ca am trecut prin aceasta incercare, pentru ca m-a apropiat mult de Domnul. As vrea sa va incurajez pe toti cei care treceti printr-o incercare, fie ea mica sau uriasa, sa va dati seama ca Dumnezeu nu permite sa se intample in viata noastra nimic inainte ca El sa fi filtrat acel evenimnet prin dragostea Sa, si totul se intampla cu un motiv. Insa, uneori nu aflam niciodata care este acel motiv (cel putin aici pe pamant, as adauga eu). L-am auzit pe Chuck Swindoll, (continua Lannette vorbind despre un predicator din Statele Unite) la radio odata zicand: “Poti sa ai incredere in Dumnezeu in mijlocul increcarii chiar daca nu-ti spune niciodata de ce treci prin ea?” Pentru mine, asta inseamna sa te increzi cu adevarat in Domnul.

Dar cred ca, la o scara mai mare, unul din motivele pentru care El ne lasa sa trecem prin incercari este ca sa ne intareasca credinta, sa ne ajute sa-l cunoastem mai intim, intr-un fel in care nu L-am fi putut cunoaste fara acea incercare. Oswald Chambers in cartea sa devotionala intitulata “Ce am mai bun pentru cel Preainalt” pune urmatoarea intrebare “am ajuns noi oare la punctul in care Domnul poate sa-si retraga binecuvantarea din viata noastra fara a ne afecta increderea in El?”

Haideti sa plecam capul pentru rugaciune si meditatie...

Daca nu te confrunti in prezent cu incercari, gandeste-te la felul in care ai reactionat la ele in trecut sau cum vei reactiona in viitor. Ti-ai pastrat sau Iti vei pastra increderea in Domnul in mijlocul incercarilor?

Poate insa te confrunti chiar acum cu greutati. Cand pare sa se termine o problema, apare inca una, si-nca una... si-nca una... si ai inceput sa obosesti. Iti pierzi rabdarea... iti vine sa te manii pe Dumnezeu, nu mai intelegi nimic... dar mai dureros decat orice, incepi sa-ti pierzi increderea in El. As vrea sa-ti aduc aminte ca El nu este doar un Dumnezeu acolo sus impersonal si nepasator... El este Domnul tau... El este Mantuitorul tau... Cel care te iubeste atat de mult incat a murit torturat pe-o cruce ca sa plateasca pentru toate greselile si pacatele tale. El este Dumnezeul care tine toata viata ta in mana Lui si o conduce potrivit planurilor sale ca sa-ti perfectioneze credinta ta in el si sa te faca tot mai asemanator cu Fiul sau Isus Hristos.

Daca nu-l cunosti pe acest Dumnezeu, nu pot decat sa-mi imaginez cat de greu trebuie sa-ti fie sa treci singur prin incercari... fara El, fara prezenta lui, fara puterea lui... fara mantuirea Lui. Te invit sa il primest in viata ta... si daca vrei sa faci lucrul acesta te invit sa vi sa vorbesti cu mine dupa terminarea serviciului.

Doamne iti multumim  pentru cuvantul tau in care ne incurajezi prin experienta robului tau David. Iti multumim ca desi adesea suntem coplesiti de incercari, Tu esti salvarea noastra. Intareste-ne te rugam credinta in tine prin puterea Duhului tau cel sfant. In numele minunat al Domnului Isus Hristos. Amin.

Related Media
Related Sermons