Faithlife Sermons

Încrede-te în mântuirea Domnului

Sermon  •  Submitted
0 ratings
· 2 views
Notes & Transcripts

Text: Psalmul 22 Cuv Aur:

Introducere

”Înaintea mesajului, trebuie să fie viziunea; înaintea predicii, imnul; înainte prozei, poemul” -Amos Wilder

Psalmul 22 este unul din psalmii mesianici.

După doi psalmi plini de urări de bine, pentru ziua victoriei (psalmii 20-21),

David scrie acum despre sine ca despre un rege care se vede înconjurat de vrăjmași și care se află în primejdie de moarte. El își descrie încercările și primejdiile (1-18), cere Domnului ajutor (19-21) și laudă Numele lui Dumnezeu (22-31). În același timp, David știe, prin Duhul Sfânt, că el scrie, într-un mod inspirat, despre suferințele viitoare ale lui Mesia.

Astfel, versetul 22:18 apare citat în NT ca profeție despre tragerea la sorți a hainelor lui Isus, de către soldații romani – o profeție care s-a împlinit literă cu literă (vezi Ioan 19:24). Psalmi 22-41 9 Trei întrebări se pun, prin urmare: cum ne ajută psalmul 22 să îl înțelegem mai bine pe Hristos, ca Mântuitor și Rege, pe David, ca autor și personaj inițial, și pe noi, în încercările sau rugăciunile noastre, ca să putem vedea și înțelege mai bine lucrările lui Dumnezeu?

Trei expriențe cu care s-a întâlnit David: s-a simțit părăsit, s-a simțit nefolositor și s-a simțit copleșit de suferință. Ai simțit și tu vreodată aceste lucruri?

Sentimentul părăsirii (1-3)

Sentimentul părăsirii este un sentiment pe care l-a încercat David, dar pe care

L-a trăit și mântuitorul Hristos, pe cruce. Isus chiar a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mc. 15:24; ).

Pentru Isus a fost o experiență de o clipă, pentru David a fost o experiență de zile și nopți întregi, poate de ani întregi. Pentru noi, durata unei experiențe de felul acesta poate varia, și la fel, ea poate apărea, uneori, în viața unor popoare. Când trecem prin aceste stări, nu îl mai vedem pe Dumnezeu lângă noi, și să ne simțim fără valoare când ne comparăm cu generațile trecute. Ele erau parcă mai credincioase, mai active și mai binecuvântate decât suntem noi. Avem atunci nevoie de conștiința chemării lui Dumnezeu, avem nevoie de conștiința victoriei pe cruce a Mântuitorului, a eliberării de vină și a sărbătorii. Dumnezeu este cu noi, prin încercări, chiar dacă simțim părăsiți. Cel ce ne iubește, ne cunoaște și nu ne părăsește. Situația grea a încercării ne destabilizează, dar omul strigă spre Dumnezeu. Acesta este darul ascuns al încercării: ea te face să strigi către Dumnezeu, te face să îl cauți. De fapt, noi nu putem trăi fără prezența lui Dumnezeu.

Comparația cu generațiile trecute (4-10)

Această comparație este adesea de neevitat. Te gândești, uneori, în mijlocul dificultăților, că nu ești mai bun sau mai bună decât au fost generațiile dinainte.

Un exemplu este profetul Ilie care recunoaște acest lucru în 1 Impărați 19:4, „El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienuper şi dorea să moară, zicînd: Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decît părinţii mei.”

Deodată, ți se pare că istoria credincioșilor dinainte este mai sfântă: ei se rugau și erau ascultați, se rugau și erau eliberați. Suntem afectați când cei din jur își bat joc de noi și de încrederea noastră în Dumnezeu. Lui Isus vrăjmașii chiar i-au strigat cuvintele din versetul 8: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!” Atunci când ni se pare că Dumnezeu răspundea altădată mai repede înaintașilor, decât nouă, să ne gândim că este foarte probabil că tot așa 10 Psalmi 22-41 li se va părea și copiilor și nepoților noștri. Totuși, lucrarea lui Dumnezeu este mereu glorioasă, iar izbăvirile lui sunt mereu minunate, chiar dacă diferă de la generație la generație. Cei eliberați din încercări au dat glorie lui Dumnezeu. Martirii care au suferit pentru Hristos, au cunoscut o altfel de eliberare și au dat și ei glorie Domnului. Conștiința că suntem aleși de Dumnezeu și El ne ajută ne dă tărie și perseverență în încercări, indiferent de forma încercării. Și, în plus,

Solomon ne avertizează în să nu zicem: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decît acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.”

Conștiința suferinței (11-18)

Suferința ne afectează pentru că este foarte reală. Limitările ei sunt reale. Durerea este reală. David a simțit că nimeni nu îi este de ajutor (11). De aceea, este important să ne ajutăm unii pe alții în suferință. David simte că ființa i se duce ca o apă curgătoare, aproape simte cum oasele i se despart. Imaginile sunt foarte sugestive: puterea se usuca la fel ca lutul, inima se topește ca ceara, limba se lipește uscată de cerul gurii, oasele se pot număra, iar vrăjmașii te înconjoară ca o haită de câini (14-18).

Suferința lui Hristos este anticipată prin amintirea străpungerii mâinilor și picioarelor (16) și prin împărțirea hainelor și a cămășii prin tragere la sorți (18).

Acestea sunt imagini simbolice ale execuției, o moștenire forțată a posesiunilor celui condamnat. Este interesant cum Dumnezeu l-a inspirat pe David să își descrie suferința prin imagini care de fapt, i se aplică perfect lui Hristos. Asta înseamnă că Domnul știe tot ce suferim noi. El poate să dea profeții despre acest lucru. Este el cu noi, în noi, ca să ne sprijine? Dacă îl chemăm și credem în El, cu siguranță, da. Atunci,în loc conștiința suferinței vom experimenta conștiința prezenței divine în încercări.

Conștiința ajutorului (19-25)

Domnul merită nume glorioase: tăria mea, stânca mea (19). El vine în ajutor și ajutorul lui este nespus de dulce, de frumos, de binevenit. El poate scăpa și de „lei” și de „bivoli” și de „câini”. Toate acestea sunt nume foarte potrivite pentru vrăjmași.

Asigurarea din v. 24 este foarte prețioasă: Dumnezeu nu se ascunde, nu ne urăște, nu ne disprețuiește. El știe de ce ne-a creat. Ce poate fi mai frumos decât să îl lăudăm prin mărturie și cântare în public, să știe toți despre lucrările Lui (25)?

Conștiința victoriei și a sărbătorii (26-30)

Acum poate înțelegem mai bine, Matei 5:6. 9„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”

Psalmul 22:26 spune Psalmi 22-41 11 ceva foarte asemănător: „Cei săraci vor mânca şi se vor sătura, cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!” Cei săraci și flămânzi care se vor sătura. Ei sunt cei izbăviți de Domnul care se vor bucura de victoria Lui, la masa lui îmbelșugată din veșnicie! În v. 29 vedem că și cei puternici, conducătorii națiunilor vor înțelege că victoria este a Domnului, nu a lor, și vor lua parte la masa Lui, închinându-se. Conștiința victoriei și a sărbătorii ne dă siguranță. Mărturia noastră vine să îl glorifice pe El. Merită să vorbim despre El, să ne închinăm Lui, să vestim generațiilor care vin lucrările Lui. Datoria celor izbăviți din necazuri este să îi educe și pe ceilalți vestind dreptatea și bunătatea Domnului.

APLICAȚII

Te-ai rugat vreodată folosind cuvintele din Psalmul 22? Te-ai rugat împreună cineva care trece prin suferință?

Ai observat că atunci când treci prin suferință sentimentele tale sunt când foarte jos - și te simți părăsit, când foarte încurajat - și îl simți pe Dumnezeu aproape? De ce se întâmplă așa? Cum putem fi mai echilibrați?

De ce gerațiile trecute au avut succes? Care au fost punctele lor tari și punctele lor slabe? Unde și cum putem avea noi succes în viața creștină astăzi, cu Dumnezeu?

Cum crezi că putem să îl lăudăm public pe Dumnezeu, astăzi, pentru binefacerile lui? Când ai reușit să faci lucrul acesta ultima oară?

Cum se face că deși îi pasă, Dumnezeu ne lasă să trecem prin greutăți?

Ce îți spune psalmul 22 despre felul în care Dumnezeu a găsit căi să inspire pe alții în suferința lor să scrie despre suferința lui Hristos? Cum ne poate aceasta fi nouă de folos?

Related Media
Related Sermons